Parfumul, de Patrick Süskind

Recenzie carte Parfumul, de Patrick Süskind

Patrick Süskind
Patrick Süskind

Patrick Süskind s-a născut pe 26 martie 1949 în Ambach, Germania, și este scriitor și jurnalist. A studiat istorie modernă și medievală la Universitatea din Munich și la Aix-en-Provence, fără a absolvi.

Acesta a devenit cunoscut la nivel internațional îndeosebi pentru romanul de succes Das Parfum (Parfumul), care, din momentul apariției, s-a aflat timp de nouă ani pe lista celor mai bine vândute romane, top apărut  în ziarul de mare tiraj  Der Spiegel.

Parfumul, de Patrick SüskindRomanul Parfumul a fost publicat în 1985 și se încadrează în genurile ficțiune, horror, mister, realism magic; a fost tradus în 47 de limbi și vândut în peste 16 milioane de exemplare.

Acesta prezintă povestea șocantă a lui Jean-Babtiste Grenouille, ce are loc în Franța secolului al XVIII-lea.

Continuă lectura „Parfumul, de Patrick Süskind”

Departe de lumea dezlănțuită, de Thomas Hardy

Thomas Hardy s-a născut pe data de 2 iunie 1840, în Dorset, Anglia, în sânul unei familii modeste, care nu a avut resursele financiare necesare pentru a îl menține în școală după vârsta de 16 ani. A fost ucenicul unui arhitect, iar după ce s-a mutat în Londra, s-a putut înscrie la King’s College London – o universitate de prestigiu. Viața de la oraș, în plină perioadă a dezvoltării industriale și economice, l-a făcut să se simtă inferior din punct de vedere al clasei sociale; a transpus acest sentiment în operele sale, unde a preferat sa amplaseze acțiunea în zone rurale.


A fost căsătorit de două ori. În urma morții primei sale soții, care a avut un impact imens asupra sa, și-a găsit alinarea în compunerea poeziilor. A decedat pe 11 ianuarie 1928, iar administratorii proprietății lui Hardy au ars caietele cu notițe și scrisorile sale; dintre documentele respective, au fost salvate doar 12 bucați.


Romanul de succes Departe de lumea dezlănțuită a fost publicat în 1874 și a marcat momentul în care Hardy a renunțat complet la arhitectură și s-a dedicat carierei în literatură.

Continuă lectura „Departe de lumea dezlănțuită, de Thomas Hardy”

Coco Chanel, de Edmonde Charles-Roux

Recenzie carte „Coco Chanel”, de Edmonde Charles-Roux și părere despre ecranizarea din 2009

Edmonde Charles-Roux (17 aprilie 1920, Franța), este fiica lui François Charles-Roux, un om de afaceri celebru, care a fost și ambasadorul Franței în Cehoslovacia, apoi al Sfântului Scaun în 1932. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, a făcut voluntariat ca asistentă medicală pentru Legiunea Străină Franceză, apoi s-a alăturat Rezistenței, după care a servit și cavaleriei. În urma activităților sale pe perioada războiului, a fost decorată cu diferite onoruri.

În 1946 s-a alăturat revistei pentru femei Elle, iar în 1948 a lucrat pentru ediția franceză a revistei Vogue, unde a și devenit editor-șef în 1954. Acolo a cunoscut numeroși scriitori, fotografi și designeri de renume. În 1966 a părăsit postul de la acea publicație în urma unui conflict cu șefii, deoarece a dorit să pună pe copertă o femeie de culoare. Activitatea sa ca scriitoare a început trei luni mai târziu, având mare succes. În 1973, s-a căsătorit cu Gaston Defferre, un politician cunoscut în Franța. În 1983, a devenit membră a Academiei Goncourt, iar în 2002, a ajuns președinta acelei instituții.

În aprilie 2010, a primit titlul de Commandeur (echivalentul termenului de cavaler) al Legiunii de Onoare. Biografia lui Coco Chanel, publicată pentru prima dată în 1974, a fost a treia operă a autoarei și este o carte foarte bine vândută.

*****
Titlul: Coco Chanel
Titlul original: L’Irrégulière ou mon itinéraire Chanel
Autoare:  Edmonde Charles-Roux
 Traducătoare: Ileana Cantuniari
Editura: RAO
Categoria: Biografie, Memorii, Jurnal
Colecţia: Biblioteca RAO
ISBN: 978-606-609-032-2
Anul apariției originalului: 1974
Anul apariţiei ediției prezente: 2011
Numărul de pagini: 640
*****

Continuă lectura „Coco Chanel, de Edmonde Charles-Roux”

Surorile Boleyn, de Philippa Gregory

Recenzie carte „Surorile Boleyn”, de Philippa Gregory

Philippa Gregory (n. 9 ianuarie 1954, în Nairobi, Kenya – la doi ani s-a mutat cu familia în Bristol, Anglia) a studiat jurnalismul, apoi s-a specializat pe istorie, ajungând să își obțină doctoratul pe literatura sec. al XVIII-lea la Universitatea din Edinburgh. A predat la niște universități de renume, după care s-a dedicat scrisului, publicând mai multe serii de ficțiune istorică și câștigând inimile multor fani din intreaga lume, dar și critici privind neconcordanța istorică. Părerea mea este că un roman ca să fie bun, nu trebuie neapărat să redea 100% istoria – este interesant de urmărit aportul scriitoarei în împletirea poveștii și rezultatul final. În plus, autoarea menționează că ceea ce scrie este ficțiune istorică, nu biografia autentică.


The Other Boleyn Girl (Surorile Boleyn) a fost publicat în anul 2001, iar în 2002 a fost premiat cu Romantic Novel of the Year Award (premiul pentru romanul romantic al anului). Această carte are acțiunea în Anglia secolului al XVI-lea, între primăvara 1521 – mai 1536 și este narată de către Mary Boleyn, amanta regelui Henric al VIII-lea al Casei Tudor, care era căsătorit cu regina Spaniei, Caterina de Aragon. Ambele surori se îndrăgostesc de rege. Însă, cu toate că Mary își povestește viața, accentul cade pe sora sa, cea care avea să devină regina Angliei pentru o perioadă scurtă, dar cu un puternic impact în istorie: Anne Boleyn.


*****
Titlul: Surorile Boleyn
Titlul original: The Other Boleyn Girl 
Seria: The Tudor Court (#2)
Autoare: Philippa Gregory
Traducătoare: Anacaona Sonetto
Editura: Polirom
Categoria: Literatură universală, Ficțiune istorică, Dramă
Colecţia: Top 10+
ISBN: 978-973-46-3794-2
Anul apariției originalului: 2001
Anul apariţiei ediției prezente: 2013
Numărul de pagini: 756
*****

Continuă lectura „Surorile Boleyn, de Philippa Gregory”

Crimă și pedeapsă, de Fiodor Dostoievski

Recenzie carte „Crimă și pedeapsă”, de Fiodor Dostoievski


Fiodor Dostoievski s-a născut pe 11 noiembrie 1821, în Moscova și a decedat în 1881, la Saint Petersburg, la 59 de ani. Operele sale explorează psihologia umană în contextul tulburării social-politice și a atmosferei tensionante a Imperiului Rus din secolul al XIX-lea, iar majoritatea criticilor l-au desemnat drept unul dintre cei mai buni scriitori pe teme psihologice din literatura universală. 
Continuă lectura „Crimă și pedeapsă, de Fiodor Dostoievski”