Mănușa de oțel, de Paul Féval (tatăl)

Andrė Maynotte, personajul meu preferat din carte, este un tânăr deosebit de isteț și chipeș care trăia împreună cu frumoasa lui soție, Julie și cu bebelușul lor, Michel, în Caen. Formau o familie modestă, dar fericită. Se iubeau nespus de mult, iar Andrė visa să îi ofere lui Julie situația financiară la care aceasta renunțase, deoarece familia ei se împotrivise relației lor și o dezmoștenise.

Își puseseră bazele unei mici afaceri care prospera și consta într-un magazin de arme, ceva inedit pentru acel orășel francez al secolului XIX, dar tot nu le aducea venitul așteptat.  „Vedeta” magazinului lor era o mănușă de oțel, mai exact, o brasardă încrustată în aur și argint, bătută în rubine, provenită din Milano, pe are însuși Andrė o cumpărase de la cineva și o gravase pentru a îi oferi un aspect îmbunătățit. Chiar când stabilise să o vândă, iar cu banii obținuți plănuia să se mute cu familia la Paris ca să își extindă afacerea, mănușa este furată, iar viața cuplului se schimbă pentru totdeauna. Au loc înscenări, intrigi, conspirații, rivalități, deghizări și fapte nedrepte ce ridică semne de întrebare și lasă loc punctelor de suspensie… Totul pornind din puternica dorință de răzbunare.

„Se va lumina de ziuă mâine?” – o propoziție banală, dar care servește drept parolă pentru cei cu hainele negre care trag sforile în societate, o rețea de hoți ascunși sub statut important, care căutau țapi ispășitori pentru infracțiunile și crimele lor. De fapt, esența romanului nu este deloc străină societății din oricare perioadă. Oriunde în lume și în timp au existat oameni nevinovați care au plătit pentru infracțiunile altora, doar pentru că s-au nimerit la locul nepotrivit, într-un moment nefast. Ce se întâmplă cu ei după aceea? Cum reușesc să își continue existența, după ani grei de suferință în tăcere? Paul Féval a reușit să creeze cu măiestrie o operă captivantă în care a evocat toate aceste lucruri.

Mi-a plăcut enorm acest roman în două volume, pe care l-am descoperit datorită recomandării mamei. Autorul știe cum să învăluiască în mister anumite evenimente, pe care treptat le complică, iar la urmă ne arată deznodământul.