Am fost surprisă să descopăr că o carte de o asemenea notorietate, este atât de scurtă ca întindere și ușor de parcurs. 🙂 Mă așteptam la ceva cu mult mai… stufos. Nu pot să spun că m-a dat pe spate, dar nici nu m-a lăsat total indiferentă. Nu are cine știe ce dinamică, am perceput-o mai mult ca pe o pildă: este foarte important să îți dai seama ce anume vrei de la viață, să te maturizezi spiritual ca mai apoi să înțelegi semnele care te îndrumă spre obiective spre a le fructifica și să lupți pentru ce ți-ai propus mai ales atunci când totul pare că ți se împotrivește, iar dacă ai renunțat, înseamnă că nu erai pregătit pentru a îmbrățișa noul statut.
Mi-a atras atenția în mod special un fragment unde se evidențiază importanța de a ne urma glasul inimii. Aceasta înseamnă să ascultăm cu atenție când inima ne atenționează sau ne încurajează, căci altfel vom fi urmăriți de regrete.
– Inima mea e înșelatoare, îi spuse flăcăul Alchimistului când s-au oprit ca să-și odihnească puțin caii. Nu vrea ca eu să merg mai departe.– Asta e bine, răspunse Alchimistul. Dovedește că inima ta e vie. Este normal să-ți fie frică să dai pentru un vis tot ce ai căpătat până acum.
– Atunci, pentru ce trebuie să-mi ascult inima?
– Pentru că niciodată nu vei reuși s-o faci să tacă. Și chiar dacă te prefaci că nu asculți ce spune, ea va sta în pieptul tău repetând mereu tot ce crede despre viață și lume.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.