
Unele dintre citatele preferate din carte:
Iat-o în continuare diferită, din cauza acelui „ceva” alert pe care nu-l posedă opulentele persoane care o înconjoară, iat-o contrazicând prin simplitatea ei îndrăzneață (…). (pag. 141)
Câtă forță are ignoranța la cei care, prin temperament, știu să îndrăznească! Cel mai simplu mod de a înfrunta opinia publică nu constă oare în a înfrunta fără să s-o știi?Gabrielle Chanel cu siguranță nu-și dăduse seama cât de excesivă era hotărârea ei în ziua în care s-a dus la croitorul de la Croix-Saint-Ouen ca să-i confecționeze, pe măsura ei, niște pantaloni așa cum acesta nici nu gândise vreodată că o femeie ar fi putut să poarte. Încă de la prima întâlnire, în fața modestei cliente care îi cerea să copieze niște jodhpurs (pantaloni de călărie) împrumutați de un rândaș englez, a fost nevoit să priceapă cât de diferită era vizitatoarea aceea față de cele pe care le întâlnise până atunci. (pag. 161)
În ușurința cu care știa să dea o notă de șic oricărei împletituri de fibre vegetale, nu se simțea doar că avea gust, ci se simțea mai ales o facultate ereditară: calitatea de „a face ceva din nimic. (…)Ce propunea ea era adesea de o mare simplitate și era ciudat să vezi că unele dintre prietenele ei acceptau acea renunțare la artificii ca pe o nouă manifestare a excentricității. (…)Se făceau supoziții, se puneau întrebări. Se putea auzi: „Cine e modista dumneavoastră?” Femeile se consolau că nu știau, inventând. (…)Niciuna dintre modistele în vogă nu se afla la originea acelei înfrumusețări de o grație atât de desăvârșită.” (pag. 181)
A fost nevoită să-și mai piardă câteva iluzii înainte de a face dintr-o meserie scopul unic al vieții ei. (…)Era frumoasă și nu asta era chiar ceea ce conta, ci faptul că era unică. Zveltă, brunetă, debordând de viață, suplă ca nimeni altcineva și cu un farmec bizar, Gabrielle descoperise deja ceea ce avea să fie, într-o zi, secretul seducției-după-Chanel: i s-ar fi dat cu zece ani mai puțin decât avea în realitate. (pag. 199)
(…) Dar, cerându-i lui Chanel să ajusteze acele halate pe talia lor, benevolele infirmiere au rugat-o totuși să caute să le dea o oarecare eleganță. Gabrielle a fost de acord: avea să facă ceva din acele rochii. (…)Rezultatul a depășit toate așteptările.Dar noile cliente se înșelau amarnic dacă socoteau cumva că datorau acel miracol modei pariziene. Căci îl datorau mai degrabă fetiței care petrecuse ani de zile la Obazine și duminicile în casa mătușii Julia. (pag. 233)
Cârpeală, recoasere, reînnodare… De data asta, s-ar spune că, influențată de meseria ei, Gabrielle vorbea despre problemele inimii în termeni de croitorie. (…) Nu știa, oare, că dragostea nu se lasă cârpită? (pag. 455)
De la orfana de la Obazine rămăsese gustul pentru ordine, oroarea de risipă, precum o lecție în veci neuitată. Suntem cumva singuri în pielea noastră? Suntem noi și mai este și tot ce au depus în timp ceilalți. (pag. 521)
Îmi place foarte mult Audrey Tautou, consider că a fost perfectă pentru acest rol, dar am fost dezamăgită de aspectul sărăcăcios ar scenariului. După ce am citit cartea stufoasă, mă așteptam ca filmul să preia mai mult din operă, pe când acesta se bazează pe ea doar în linii mari și parcă totul se derulează pe repede-nainte și nu surprinde anumite lucruri care meritau atenție. Era frumos să se fi creat două sau mai multe părți, mi-ar fi plăcut chiar să redea mai multe din viața lui Chanel decât în legătură cu relația dintre ea și Boy. Totuși, Tautou seamănă izbitor cu ea și o interpretează foarte bine.
Mă bucur că nu au renunțat la trăsăturile de caracter pe care le-am observat și în carte. Oricum, concluzionând, cartea mi s-a părut înzecit mai bună față de ecranizare, dar mi-a făcut plăcere să o revăd pe Tautou și m-am uitat mai mult de dragul ei.