Florence Louise Barclay (2 decembrie 1862 – 10 martie 1921), fiica unui reverend al Bisericii Anglicane, s-a născut în satul Limpsfield din districtul Surrey, Anglia. La șapte ani s-a mutat în Londra împreuna cu părinții și cele două surori ale sale. S-a implicat în ajutorarea săracilor și obișnuia să cânte la întrunirile religioase, menținându-și aceste obiceiuri și după ce s-a măritat (asemeni mamei ei, tot cu un reverend), pe când avea 18 ani. A născut opt copii, iar în jurul vârstei de 40 de ani s-a îmbolnăvit, problemele de sănătate țintuind-o la pat. Astfel, a ajuns să se dedice scrisului, publicând nuvele și romane prin care dorea să îi inspire pe cititori să ducă o viață cinstită și bună. Mătăniile a ajuns cunoscut datorită surorii sale mai mici, Maud, care locuia în America și care a aranjat publicarea acestuia în 1909. Un an mai târziu, a devenit bestseller.
 |
| Desen realizat de mine |
Întregul roman are o melodicitate ce o simți parcă răsunând atunci când parcurgi rândurile, totul se învârte în jurul muzicii și al picturii. Atmosfera este una încărcată de sensibilitate, de esență, dragoste, greșeli și sacrificiu. Noțiunea de „frumusețe” capătă un nou sens. Aștern mai jos câteva fragmente din carte care mi-au plăcut în mod deosebit:
Garth tocmai ce cânta la orgă Veni, Creator Spiritus și în timp ce ea se apropia nesimțită de strană, începu să întoneze al doilea verset. Cânta încet, dar glasul lui cald de bariton ajungea până la ea:
Dă-ne nouă lumina cea adevăratăȘi noaptea orbirii noastre lumineaz-o;Șterge lacrimile noastre și împarteMila cu mâna Ta care ne-a zidit,Veghează asupra noastră și călăuzeșteDrumurile noastre rătăcite, cu dreapta Ta.
– Dragostea e oarbă, zise doctorul cu glasul liniștit.
– Cei care spun acest lucru știu dinainte că afirmă un neadevăr. Dragostea vede mult mai departe și descoperă frumosul chiar acolo unde oamenii normali nici nu bănuiesc existența lui.
Presimt în apropierea mea prezența femeii pe care o iubesc. Simt privirile ei triste și îndurerate, oprindu-se cu milă asupra mea. Durerea ei este atât de intensă încât o simt cum mă învăluie, exact cum doream să mă învăluie și iubirea ei.
– (…) Tablourile acestea sunt extraordinare și te răscolesc până în adâncul sufletului. Profunda emoție pe care ți-o inspiră se datorează faptului că ai reușit să faci o femeie frumoasă dintr-una extrem de urâtă. (…)– Ce fel de femeie?– O femeie urâtă, repetă infirmiera liniștită. Sunt sigură că ți-ai dat si dumneata seama că modelul dumitale a fost o femeie urâtă, și tocmai aici rezidă marele merit al portretelor. Cu arta dumitale i-ai dat nimbul farmecului de femeie și misterul maternității de soție; din cauza aceasta, din ce te uiți mai îndelung la cele două portrete, începi să neglijezi tot mai mult urâțenia ei. Este un adevărat triumf al artei ceea ce ai făcut dumneata aici.Garth se așeză din nou în fotoliu și-și împreună mâinile pe genunchi.– Este triumful adevărului, răspunse el. Eu nu am pictat decât ceea ce am văzut.– Dumneata i-ai pictat sufletul, zise infirmiera Rosemary, și sufletul acesta îi luminează tot chipul.– Eu i-am văzut sufletul, șopti Garth cu glasul aproape stins, și viziunea acestui suflet radiază și astăzi, luminând noaptea eternă a vieții mele.
Editura: Orizonturi
Numarul de pagini: 317
Piesa principală care „răsună” pe parcursul întregii cărți a fost compusă inițial pentru pian de către E. Nevin, iar peste ani, Vera Lynn a interpretat-o frumos într-o versiune rearanjată orchestral:
Trecutele ceasuri cu tine, suflet drag,Sunt pentru mine perle mângâiate,Le picur una câte una, una câte una,Șirag de mărgele, mătăniile melePe ceas câte-o perlă și-o rugă fiecare,Să liniștesc pustiul în suflet cuibărit,Le picur câte una, când șiragul s-a sfârșit,Se răstignește crucea de aur și de rugă.O, amintiri ce ardeți, purificând infernul,Steril, de chin și trudă, eu vă sărut pe rând,Pe fiecare boabă mătănii numărând.Și-nvăț să răstignesc sărutul meu pe cruce.
Notă: Nu înțeleg pe ce criterii aleg coperțile cei care se ocupă de editarea cărților; rareori văd să se potrivească. Ce caută pe coperta acestui exemplar, o imagine din filmul Jane Eyre (2011)?
